Luni dimineața, încă o zi în care
Viața mă lovește în față (x2)
Încerc să-mi amintesc de ce?
Am ajuns într-o zi de marți
Și nu mai știi unde să te mai împarți
Deja mă simt ca un personaj de
Desene animate
Căruia trebuie să-i arăți tot ce se poate
Spune-mi cum să mai trăiesc?
Arată-mi de ce să mai iubesc.
Ref. :
Și la fiecare 3 secunde
Îmi spui că nu e bine (x3)
De ce îmi spui că nu e bine
Spune-mi ce trebuie să simt
Ce trebuie să mint
(Ce o să spui/ce o să faci
Uită-te în ochii mei
Mai bine taci)
Spune-mi ce trebuie să simt
Ce trebuie să mint
Ce să simt (arată-mi tot ce trebuie să simt)
Ce să mint (arată-mi tot ce trebuie să mint)
Te las să spui ce trebuie să simt acum
Ce trebuie să simt
Ce trebuie să mint.
Sar peste miercuri și ajung
La joi, încerc să înțeleg de ce amândoi
Suntem atât de goi de conținut
Mai bine îmi spuneai o poveste care poate
Că ar fi ținut.
Am un bun prieten care vine câteodată
Și îmi spune că: „Dane, nu poți să scoți nimic de la mine acuma”
Nu, merci, aștept răspuns de la
Vineri, sfârșit de săptămână care vine peste mine
Mă dărâmă
Și mi se face respirație
Mână la mână, mamă la mamă până-mi sună în cap struna.
Ref.
Ce trebuie să mint
De ce mai trebuie să simt
Unde să mă duc/pe ce cale să mai
A-pu-c, sunt sigur că o să-mi dai sfatul potrivit
Ce trebuie să simt
De ce mai trebuie să mint
Ce trebuie să simt
De ce mai trebuie să simt (x4)
Ce trebuie să simt
De ce mai trebuie să mint
Și..
(x3)
Ce o să mai spui, ce o să mai faci
Ce o să mai spui, ce o să mai taci.
Ce o să mai spui, ce o să mai taci
Ce o să mai spui, ce o să mai taci
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de confuzie și deziluzie față de viață. Protagonistul se simte copleșit de rutină și de așteptările celorlalți, căutând un sens și o direcție.