Hei, salut, mă bucur că mă asculți acum, Pace!
Probabil ești curios să vezi Gnom ce mai face.
Află că e bine, a trecut de frig și frică,
E-n suflet soare, și are de expus prin versuri sensuri multe tare.
Dacă te aștepți la minciunile cu care ai fost dresat auditiv, du-te tare,
Uită-mă definitiv, n-am de gând să-ți demonstrez că merit atenția, n-am pretenția să mă lauzi, nu asta-i intenția,
sunt MC în felu’ meu de-a fi, stau calm, pregătit să fiu contestat de magari cu ochelari de cal,
E a nu știu câta dimineață după o noapte nedormită și-ți scriu ție la un pahar de palincă.
Știu că n-am mai zis nimic de ceva timp, dar cu sistemu’ a fost haos, vrând pielea de pe mine au băgat cuțitu’ pan’ la os,
Dar e bun și universal cu mâinile curate, fără adaos comercial și tertipuri așa zis nevinovate.
Am făcut albumu’ ăsta mai mult ca un capriciu, să-ți fie mai ușor îți dau un indiciu din oficiu… să-l public în sacrificiu, dar nu regret nici un minut de foame, fii sigur că aici în ospiciu se mai găsesc oameni.
Originar din Bucale, original din totdeauna cu matrițe din matrice mereu pregătit cu ură, cu un spirit ca o umbră ce umblă la caracter mereu cu o geană pe genă ce n-a înflorit ieri.
???? inovator pe-aici de ceva timp, obsedant obsedat de dragoste, droguri și beat marcant marcat de ideea că cineva tre’ să-nțeleagă. Omu’ Gnom și-a revenit în fire, totu’ se leagă.
Uite, banii vorbesc prostii și-au ars cu timbru, și-asta de mult, de pe vremea când se trăgea sare de lămâie pe nas și se fuma cimbru.
Se scurge timpu’ și e de bine, maestre, evoluăm, realizăm că mai este.
E mai lesne de înțeles dacă nu-l eviți… să reușești sau doar să te uiți la alții… tu decizi!
Știi ce zic… fă un trip, ia gândește-te bine, cum ar fi să te găsești și să te bucuri de tine???
E scris din suflet, ascultă-l cu inima!
Dacă simți că e original, ia-l original!
E scris din suflet, ascultă-l cu inima!
Dacă simți că e original, ia-l original!
E scris din suflet, ascultă-l cu inima!
Dacă simți că e original, ia-l original!
E scris din suflet, ascultă-l cu inima!
Dacă simți că e original, ia-l original!
Sensul versurilor
Piesa este o introspecție asupra evoluției personale și artistice a lui Gnom. El îndeamnă ascultătorul să se descopere pe sine și să aprecieze originalitatea, în ciuda influențelor negative din jur.