Afară plouă și e frig, ce clișeu ieftin
Ca tot ce ni se prezintă nouă de prin liceu. Destin
îi spun unii, e un drum hulit plin de bullies
Educația a devenit o haină plină de molii
Simt spumele mării în simptomele bolii
Dus de valul mirajului prin zonele țării
Slab dezvoltate, că restu-s încă sate
Cu primari burtoși care digeră liber sumele încasate
Condamnabili sau condamnați în prealabil
Încă sunt la putere și candidează cu un scut impermeabil
La oceanul de flegme activiste
Scutul e partidul ce face legile din sistem să existe
E simplu, pentru aleși sunt exagerat de alese
Și îți creează scârbă să îți fie și mai scârbă, să nu-ți pese
Că așa nu ajungi la vot și se continuă filmul dur
De ce crezi că țin ca alegerile să se decidă în primul tur?
Au o masă de manevră la care ei cântă cum vor
Iar majorității-i lehamite, și omul dacă-și aduce aminte de vot
Nu vrea să meargă, pentru că nu vrea
Să-și murdărească mâna cu care ar putea vota.
Drumul e alunecos
S-a întors lumea cu capul în jos
Și florile se fac de scrum
Când te apleci să le aduni.
Cei ce ies în față sunt incapabili și pot fi sus controlați
În office sunt ordonați, după profil subordonați
Proștii-s fii cumpărați iar când boșii sunt supărați
Își dau un petec, croindu-și drum pe la știri fiind coordonați
Mereu la televizor în clică, și mereu clica-i cu altă clică de-a ei
Nici etichetele nu-s așa des pe sticlă ca ei
Oamenii-s amețiți, și zilnic ascultă groggy cum zilnic îs numa’ ei
Și inventează dușmani de care să te scape, iar tu de frică mai vrei
Tre’ să cereți voie când redactați reclamații
Nu trebuie să fii corect nici în vorbire, aici sunt aclamați agramații
C-o mână pe inimă, cealaltă se știe pe lopată
Violează limba atât de tare, încât mai are puțin să fie îngropată
Realitatea-i jucată la pariuri
Viitoru-i ascuns într-un trecut roșu, galben, albastru și portocaliu
Culoarea culoarului e ca un gri de bloc
Și stând cu ochii închiși, soarele schimbării va fi umbrit de tot.
Drumul e alunecos
S-a întors lumea cu capul în jos
Și florile se fac de scrum
Când te apleci să le aduni
Sensul versurilor
Piesa descrie un sistem politic corupt și o societate manipulată, unde oamenii sunt dezamăgiți și indiferenți. Viitorul este incert, iar speranța de schimbare este umbrită de realitatea prezentă.