Privește-mă, tăicuța dragă,
Gătită-s ca o floare albă.
Cea mai frumoasă-ți par, știu bine,
Că doar semăn, tată, cu tine.
Ref:
Cu lacrimi pe obraz
Copilăria-ți las.
Păstreaz-o-n locul părintesc
Când mă întorc s-o mai găsesc.
Nu-ți pară rău, măicuța mea,
C-am să spun mama altcuiva,
În sufletul meu tu rămâi
Cuvântul ce ș-am spus dintâi.
Și când o fi, mamă, să vii
Ca să-ngrijești de-ai mei copii,
Să mi-i crești drept la pieptul tău
Așa cum am crescut și eu.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă emoțiile unei persoane care părăsește casa părintească, adresându-se părinților cu dragoste și regret. Ea își lasă copilăria în urmă, dar le cere să o păstreze, asigurându-i de afecțiunea ei eternă și cerându-le sprijinul viitor pentru copiii ei.