Majoritatea oamenilor singuri
Au multe răni deschise și se luptă cu timpu’
Oamenii vor să simtă o căldură,
Să râdă, nu să plângă.. vor dragoste, nu ură!
Oamenii știu să recunoască
O persoană care dezminte că e falsă
Oamenii lasă în urmă doar durere
Pentru multe persoane, viața-i singura avere!
Oamenii simt, uneori doar iubirea
Poate să le aducă pe chipuri fericirea
Oamenii mint și o fac mai tot timpu’
Ca să le fie bine, se mint de unii singuri
Oamenii spun că n-au niciun defect
Dar omul e departe de a fi perfect!
Oamenii uită, dar uită doar ce vor
Păstrează amintirile, că toate-au un rol..
În viețile lor și toată lumea știe:
Amintirile rămân și durerea-i tot timpu’ vie
Să fim sinceri, chiar toată lumea știe:
Amintirile rămân și durerea e încă vie
Oamenii sunt diferiți dar totuși
Merg pe-același drum când vine vorba de reproșuri
Oamenii văd doar părțile proaste
Uneori mă întreb: mai există părți frumoase?
Oamenii au diferite modele
Și vor ca într-o zi să ajungă ca ele
De multe ori, modelele-s părinții
Unii încă trăiesc, alții dau mâna cu sfinții
Oamenii au încetat să creadă
În inimi de oțel și în suflete de piatră
Oamenii rabdă, după care calcă
În picioare tot și neagă fiecare faptă
Oamenii pleacă după prima ceartă
În loc să lupte pentru ei, aleg să se despartă
Oamenii lasă timpu’ să treacă
Fără să realizeze că n-o să se întoarcă..
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra complexității naturii umane, evidențiind atât aspectele pozitive, cât și cele negative. Vorbește despre luptele, dorințele și dezamăgirile oamenilor în viața de zi cu zi, subliniind importanța amintirilor și persistența durerii.