Office Boys – La Birou

La birou, o ou,
De-ai știi ce mult îmi pare rău, o ou,
Alo, stau până-n zori cu secretara la birou, o ou,
Dar mâine-ți voi aduce sigur un cadou,
Alo, alo, o ou,
M-au luat damblalele.
Am înțeles că m-ai atras într-o capcană,
În mintea ta te crezi cel puțin o artistă americană,
Dar un mesaj ce l-am văzut la tine pe laptop,
M-a luminat și am aflat tot,
Așa cum mă alinți pe mine,
Înțeleg eu bine că-l alinți și pe el,
Iar el îți zice fel de fel,
Poate c-ar fi mai bine să renunți la mine, să rămâi tu cu el,
M-au luat damblalele.
Îmi spui mereu că nu ai timp să ne vedem,
Ești tot mai ocupată atunci când eu te chem,
Dar te-am văzut în mall, mâncai profiterol,
Și mâna altuia la tine pe picior.
Ma vei suna iubita mea cand ai sa vrei ceva,
Din toata inima voi spune asa:.
La birou, o ou,
Dar știi ce mult îmi pare rău, o ou,
Alo, stau până-n zori cu secretara la birou, o ou,
Dar mâine-ți voi aduce sigur un cadou,
Alo, alo, o ou.
Oare-i mai bine așa, că grija ta-i să promovezi minciuna,
Și nime’ nu te poate opri chiar când taci mai iese una,
Jah jah bless îți cânt așa pa,
Hai hmm ah,
M-au luat damblalele.
Tu m-ai rugat aseară să îți dau cheile,
Că vrei să ieși la o cafea cu fetele,
Și jur că nu-s miop, că te-am văzut la stop,
Te mângâia în cap un interlop.
La birou, o ou,
Dar știi ce mult îmi pare rău, o ou,
Alo, stau până-n zori cu secretara la birou, o ou,
Dar mâine-ți voi aduce sigur un cadou,
Alo, alo, o ou.
Așa cum mă alinți pe mine,
Înțeleg eu bine că-l alinți și pe el,
Iar el îți zice fel de fel,
Poate c-ar fi mai bine să renunți la mine, să rămâi tu cu el,
M-au luat damblalele.
Mă vei suna iubita mea când ai să vrei ceva,
Din toată inima voi spune așa:.
La birou, o ou,
Dar știi ce mult îmi pare rău, o ou,
Alo, stau până-n zori cu secretara la birou, o ou,
Dar mâine-ți voi aduce sigur un cadou,
Alo, alo, o ou.
La birou, o ou,
Îmi pare rău, o ou,
Alo, stau până-n zori cu secretara la birou, o ou,
Dar mâine-ți voi aduce sigur un cadou,
Alo, alo, o ou,
M-au luat damblalele.

Sensul versurilor

Piesa descrie un bărbat care descoperă infidelitatea partenerei sale. El își exprimă regretul și dezamăgirea față de minciunile ei, folosind un ton ironic și sarcastic.

Lasă un comentariu