Am petrecut o mie, o mie și ceva
De clipe rătăcit în privirea ta
Dar știi că sunt hai hui, hoinar al nimănui
Doar drumul, el mă cheamă și-mi spune că-s al lui
Doar drumul, el mă cheamă și-mi spune că-s al lui.
N-ai, n-ai, tu colțul meu de rai
Ascuns prin buzunare, un răsărit să-mi dai
Hai, hai, nu-ți cer aripi să ai
Când cerul e prea rece și nu poți să mai stai
Atunci voi înțelege: nu știi, nu poți, nu vrei
Un răsărit să-mi dai..
Mai rup acum din mine vreo două amintiri
Să lumineze calea apuselor iubiri
Dar n-am să iau chiar tot, am să mai las ceva
Pentru un străin ce, poate, un răsărit va vrea
Pentru un străin ce, poate, un răsărit va vrea.
N-ai, n-ai, tu colțul meu de rai
Ascuns prin buzunare, un răsărit să-mi dai
Hai, hai, nu-ți cer aripi să ai
Când cerul e prea rece și nu poți să mai stai
Atunci voi înțelege: nu știi, nu poți, nu vrei
Un răsărit să-mi dai..
N-ai, n-ai, tu colțul meu de rai
Ascuns prin buzunare, un răsărit să-mi dai
Hai, hai, nu-ți cer aripi să ai
Când cerul e prea rece și nu poți să mai stai
Atunci voi înțelege:
Nu știi, nu poți, nu vrei
Nu știi, nu poți, nu vrei
Nu știi, nu poți, nu vrei
Sensul versurilor
Piesa exprimă căutarea unui sens sau a unei speranțe într-o lume rece și dezamăgitoare. Naratorul se simte pierdut și caută un "răsărit", un colț de rai, dar se confruntă cu incapacitatea celorlalți de a-i oferi ceea ce caută, acceptând în final această realitate.