În orașul străvechi, are loc fiecare
Până când l-au schimbat și i-au pus semafoare
Era larg și frumos, pentru-un rai azi se pierde
Până când au creat traversarea pe verde.
Refren:
S-a născut un oraș fără oameni într-însul
Semafoare pe străzi se mai joacă de-a plânsul.
Semafoare pe străzi la răscruci și de case
Și un roșu bolnav care n-o să ne lase
În orașul străvechi are loc fiecare
Până când l-au schimbat și i-au pus semafoare.
Refren:
S-a născut un oraș fără oameni într-însul
Semafoare pe străzi se mai joacă de-a plânsul.
Și mai mult ca orice, mai cumplit ca reproșul
Ne simțim vinovați dacă trecem pe roșu
Și mai mult ca atât, am intrat în dovadă
Ne simțim vinovați dacă trecem pe stradă.
Refren:
S-a născut un oraș fără oameni într-însul
Semafoare pe străzi se mai joacă de-a plânsul.
Sensul versurilor
Piesa descrie transformarea unui oraș odată vibrant într-un loc impersonal, dominat de reguli și semafoare. Sentimentul de vinovăție și pierdere este accentuat, sugerând o nostalgie pentru trecut și o critică a urbanizării excesive.
