Plec la armată cu inima curată
Prietenii, părinţii un an n-au să mă vadă
Nu o să ardă dragostea de ei niciodată
Peste un an promit că am să vă bat la poartă
Ultima dată ne vedem anul acesta o să-mi fie dor
Un an o să vorbesc doar la telefon
Plec să mă fac bărbat să fiu adevărat
O să vă duc dorul da’ nu am ce să fac.
Când mă gândesc că tre’ să mă duc
La armată ca un haiduc
Las acasă prietenii și familia
Îmi va fi dor de pâinea…
Și un lung tren ne pare viața
Mă trezesc în el mergând
Fără să îmi dau seama
Când am crescut și când.
Fericirile de-acasă
Unde stăm cât un minut
Până bine îmi dau seama
Sună, pleacă, a trecut.
Iar dorul e tare mare
Lung, de nu se mai sfârșește
Și în ciuda mea parcă
Tot mai multe se ivesc.
Arzător de nerăbdare
Înainte tot privesc
Să ajung mai degrabă
La datoria ce-o doresc.
Trec zilele, trec luni
Clipe scumpe îmi amintesc
Trăiesc hrănit cu gând și visuri
Și-nsetat după plăceri.
Mulți copii pleacă vioi și urcă
Câți în drum n-am întâlnit
Iar câte un bătrân coboară
Trist și frânt, sau istovit.
Vine-odată însă vremea,
Să revenim acasă la familie, prieteni
Ce n-am da atunci o clipă
Să nu ne mai despărțim.
Dar pe când, privind în urmă
Plângem timpul ce-a trecut
Sună goarna VEȘNICIE
Pe aici am fost, acolo n-am vrut.
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentele unui tânăr care pleacă la armată, cuprinzând dorul de casă, prieteni și familie, dar și acceptarea datoriei. Reflectă asupra trecerii timpului și a valorii momentelor petrecute alături de cei dragi.