De-o fi cumva să fim vreodată
Loviți de sus de-o soartă strâmbă
Mai bine muți o viață toată
Decât lipsiți de-a noastră limbă.
Ref:
De-o alta nu-mi șoptiți într-una
Nu mi-o strigați pe sub fereastră
Părerea mea nu se mai schimbă
Eu nu mă las de limba noastră.
Cât timp în lumea zgomotoasă
Va fi suflare omenească
De-a pururi sfântă și frumoasă
A noastră limbă să trăiască.
Ref:
Sortită-n veci de-a nu apune
Cu-a sa rostire-nalt maiastră
Mereu sub soare se răsună
Ca o cântare limba noastră.
Deci vrerea mea sub zarea-albastră
S-o știe lifta cea păgână
Eu nu mă las de limba noastră
De limba noastră cea română
Sensul versurilor
Piesa exprimă un atașament profund față de limba română, văzută ca un element esențial al identității naționale. Vorbitorul refuză să renunțe la limba sa maternă, indiferent de circumstanțe, și își dorește ca aceasta să dăinuie veșnic.