Nosteam feat Sorescu – Ne-Am Vândut

NOSTEAM:
Ne-am vândut țara mândră pentru o pungă de arginți,
Bătrâni istoviți cu palmele aspre de vremuri loviți,
Dar stăm cuminți, nu vreau să judec, mai bine strâng din dinți,
Dar până la Dumnezeu am auzit că ești mâncat de sfinți,
M-am săturat să-ți zic „deja mă doare buza”,
Mâine sfârșitul lumii, lighioană, pregătește-ți cambuza,
Mafie prea mare, mai mare ca Yakuza,
Și nu sunt aici, frate, pentru a vă acuza,
Nu-ți găsi scuza, oare ce ar zice Sturdza,
Țepeș, Ștefan cel Mare, Mircea, Mihai sau Cuza,
Dacă trăiau ei, erați executați pe rând, dar nu mai sunt…
Se zvârcolesc în mormânt văzând…
Nemernicii își joacă rolul cu grație,
Să îmi scoată țara sfântă, bogată la licitație…
Să ne otrăvească, lovească, sau nu mai știu ce combinație,
Iar noi n-avem bani să mergem cu tramvaiul o stație
Văd porcii la costum, o țin într-o distracție,
Iar țăranul obosit își șterge fruntea de transpirație.
Ofilire de nație. Lovitură de grație…
Văd tineri la meciuri de fotbal, umplu stadionul,
Iar la Pungești se băteau, c****, bătrânii cu Chevronu’
Acum cum socotiți că suntem roboți cu probleme de hard,
Răsfoiesc jurnalul fericirii prins între gratii Steinhardt,
Că veterani de război, adevărați eroi
Cu insigna tocită-n piept, caută-n gunoi, dar noi…
Ce facem pentru țara asta, băi, nene?
Dăm drumu’ la manele băgând în noi mici și bere, tăcere…
La monumentul eroilor plin de fiori,
Așez o coroană cu flori și panglică cu 3 culori.
Și parcă văd soldații cu arma pe umăr,
Trădătorii de țară mă plictisesc să-i număr…
Mă mint că mâine va fi mult mai bine,
Poate nu va trebui să lupt pentru o bucată de pâine…
Poate nu va trebui să mă zbat ca un câine,
Dar până atunci zic din nimic: „Deșteaptă-te, române!”.

SORESCU:
Iau calașnicovu-n mână, man, scârbit de sistem,
Constat că ăștia-s meniți să ne-aducă la sapă de lemn,
Sap în istorie: martiri ce-au îndurat cu inima curată,
Pierduți de glorie, căutând credința de altă dată,
Unde-s, Tată? unde-s fiii Tăi?..”trosc”
Loviți de vremuri grele-n cuget, nu-i mai recunosc,
Privesc în jur, tăcând, mirându-mă, cum oare,
Pentru niște hârtii și țoale-s în stare să-și calce pe onoare,
Și doare, că în noapte aud suflete plângând,
Văzând cum fiii săi nepăsători pătează ăst’ pământ sfânt,
Și duc o luptă grea cu mine, când banu-i ochiu’ dracului,
Tentația-i mare, mă țin tare c-am sângele dacului,
A început sfârșitu’, și tu nu-ți dai seama că timpu’,
Nu te-așteaptă, te trezești nerecunoscându-ți chipu’,
Văd cum frați și surori pleacă afară și doare, coane,
Să nu poți sta în țara ta din cauză că mori de foame
Văd cum suflete de oameni mănâncă din tomberoane,
Și-alții la 20 de ani încă sug din biberoane,
Toți vor s-ajungă sus, la cireașa de pe tort,
Alergând linii, man, mai ceva ca Usain Bolt,
Vreau să văd jos toți hoții, să le împart picioare-n bot
Că la cât am tras pe coate, nu vreau să mă doară-n cot
Și nu mă vând orice ar fi, dacă pic azi, în ziua de mâine,
Mă ridic din cenușă, strigând: „Deșteaptă-te, române!”