Asta nu e muzica străzii
E muzica arterelor mele, apocalipsa terrelor mele
Are scenariu prost de telenovele
Schimbă-mă canalul că-mi bag inima-n ele, ioooouu
La care-un miliard de gagici
Îmi dau drumu’ la mână și se-ntind după telecomandă
Un miliard de galaxii
Se răsucesc în mormântul lui Henri Coandă
Toți norii stau la apartament, sunt turbulențe afară și-năuntru aparent
Îmi zbor creierii că nu și-au cumpărat bilet
Și rămân singur în Lasă, la un film japonez, cineva să-mi traducă
Cred că viața de după n-are subtitrări încă
Da’ și dacă mă supăr fac cerului să i se rupă apa sfântă
Că dacă somnul rațiunii naște monștri
Alcoolica mamă natură a născut ostiri
Uite de-aia scuip și calc pe toți proștii
Uite de-aia scuip asfalt și o știi
Uite foaia mea are dublu sens, un orizont și niciun început
Pe margine sunt victime colaterale ale coliziunilor de idei de neconceput
Eu le nasc in vitro
Am ochii mici și triști ca ai lui Stewart Little
Tu zici că sunt așa de la sticlă, eu zic că
Sufletul meu are geamuri fumurii
Hai da-te jos și împinge cu mine până ajungem acolo
Și dacă trecem de lună nu-i problemă, ne oprim pe soare să-i cerem benzină lu’ Apollo
Ai un foc.
Tre’ să reții
Poa’ să-ți placă băieții, tot nu te iubesc cu poeții
Nu mă plac rapperii, ei nu-i nimic că mă plac pereții
Și mi-am adus acuarelele cu mine
Panzele mele-s cu o latură moară, uite ba un poligon deschis
Aduceți arme, aduceți măști
Ai o sută de punți, dacă mă nimerești în cap
În gândurile astea care nu-mi dau pace, dendritele mele sunt alge
De ți-e și silă să-noți prin ele
Ultima redută eu zic că-s primele
Râdem, glumim, da’ troleu’ ăsta nu prea-ntoarce la capăt
Ieși pe geam sau bate șoferul, vorba e că cine poate scapă
Cine vrea sapă în gândurile astea grele ca un capac de coșciug
Da’ cine bea apă când toți marinarii-s beți și corăbiile n-ajung
Mușc buza prăpastiei, se supără și-mi dă o palmă de pământ
Mă-ntorc cu o lopată și un sac, hai să vedem cine are ultimu’ cuvânt, fa’
Ardem dexuri cum ardem dresuri, marea răscoală din 2008
E ca și cum aș avea singurul magazin de ochelari pe o planetă de miopi
Pixul meu, această omidă, să mor dacă te mint frate
În cuvintele nemuritoare ale lu’ Puya, fiecare lucru rău e bunătate
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de neliniște și revoltă față de realitatea percepută ca fiind absurdă și sufocantă. Artistul se simte deconectat și caută sens într-o lume haotică, folosind metafore puternice și critici sociale.