Noni Razvan Ene – Ochii Albaștrii Ai Lui Dumnezeu

Ochii albaștrii ai lui Dumnezeu
În munți, acum, e-un fel de-nlăcrimare
Și lacrimile picură mereu,
De parcă s-a-ntâmplat ceva ce doare
Și astăzi, plâng, în loc de fiecare,
Ochii albaștrii ai lui Dumnezeu.

Noi stăm în ochii lui și-avem de toate
Și suntem așezați și călători
Și el cu-aceleași lacrimi ne străbate
Și-n ele, când altfel nu se mai poate,
Cădem și noi din ceruri uneori.

Sunt toate într-o ordine firească,
Se frânge tot ce se cuvine frânt,
E mască unde este loc de mască,
Pe noi, pe toți, din pleoapa lui cerească,
El, uneori, ne plânge pe pământ.

Acum, în munți, sunt lacrimi și e ceață
Și soarele s-a spart ca un deochi,
Vai, Doamne, tu ne dai această viață
Și o gustăm cu milă îndrăzneață,
Ce bine ne simțim la tine-n ochi.

Din ochii tăi, lumina lumii vine
Și tu chiar întunericul descosi
Și-am vrea să-ți fie totdeauna bine
Și, uneori, ne temem pentru tine
Să nu orbești de-atâția păcătoși.

Sunt toate într-o ordine firească,
Se frânge tot ce se cuvine frânt,
E mască unde este loc de mască,
Pe noi, pe toți, din pleoapa lui cerească,
El, uneori, ne plânge pe pământ.

Sunt toate într-o ordine firească,
Se frânge tot ce se cuvine frânt,
E mască unde este loc de mască,
Pe noi, pe toți, din pleoapa lui cerească,
El, uneori, ne plânge pe pământ.

Sensul versurilor

Piesa explorează relația dintre umanitate și divinitate, sugerând că Dumnezeu observă și simte suferința oamenilor. Versurile exprimă o combinație de venerație, teamă și speranță, reflectând asupra condiției umane și a rolului divinității în viața noastră.

Lasă un comentariu