Sunt trist de când s-a dat legea
În spațiu public nu mai poți fuma
De pe șaișpe nu mai dau cu parfum
Că nu mai miros hainele a fum
Patronii fac un compromis
Își dau jos pereții să aibă spațiu deschis
Taximetriștii toți stau și bolesc
Nici nu-mi mai vine să te ocolesc.
Studenții sunt toți deprimați
În sesiune ar fuma și-un Carpați
La nefumători tu nu te gândești
De fumezi lângă noi ne-mbolnăvești.
Așa, aicea, nu poți fuma
Așa, nici aicea, în pana mea
Așa, aici, nici să nu te gândești
Aicea-i amendă, s-o plătești.
După-masa nu știu ce să fac
Că nu am voie niciun fum să trag
Nici la cafea nu mai merg cu plăcere
Când văd că-n bar nu mai sunt nici scrumiere.
Așa, aicea, nu poți fuma
Aicea-i amenda, da-i a ta.
Și când am fost la lăutari
Erau ieșiți toți la țigară
Și lăutarii după ei
Aveau și boxele afară
Că erau fumători și ei.
Fiind trist m-am gândit să fac un ban
Lucrez să scot costumul de termopan
Asta e cea mai bună soluție
Să pot fuma în spații publice.
Așa, aicea, nu poți fuma
Așa, nici aicea, în pana mea
Așa, aici, nici să nu te gândești
Aicea-i amendă, s-o plătești.
Așa, aicea, nu pot fuma
La, la, la, la..
Sensul versurilor
Piesa exprimă frustrarea și nostalgia unui fumător în contextul legilor anti-fumat. Naratorul deplânge restricțiile impuse și își amintește cu regret de vremurile în care fumatul era permis în spațiile publice.