No Artist – Se Aude Glas Peste Carpați

Se-aude glas peste Carpați
Să fim azi toți românii frați,
Prea mult am fost năpăstuiți
De-acuma hai să fim uniți,
Că vrut-a Dumnezeu cel sfânt
Să stăpânim acest pământ,
Deci tu române, nu uita
De neamul tău de țara ta.

Ref.
Și atunci când ești departe de sat și neamul tău,
Să spui cu demnitate român voi fi mereu. (2 ori)

În lupte grele neîncetat
Strămoșii sânge au vărsat,
Ca peste veci să dăinuiască
A noastră viță românească,
Și la altarele străbune
Întreaga obște să se-adune,
Și badea Ion să-și are glia
Și Ana lui să poarte iia.

Ref.
Și atunci când ești departe de sat și neamul tău,
Să spui cu demnitate român voi fi mereu. (2 ori)

În lumea mare de-i pleca
Române bun, tu nu uita,
O țară mică dar frumoasă
Te așteaptă să te întorci acasă,
Și de cândva ți-o fi mai greu
Privește sus spre Dumnezeu,
Curajul, cinstea și credința
Îți vor aduce biruință.

Și atunci când ești departe de sat și neamul tău,
Să spui cu demnitate român voi fi mereu. (2 ori)

Sensul versurilor

Piesa este un imn patriotic care îndeamnă la unitate națională, credință și amintește de importanța păstrării identității românești, chiar și departe de casă. Subliniază sacrificiile strămoșilor și importanța tradițiilor.

Lasă un comentariu