Nistor Mc – Timpul

Am în spate sute, zeci și mii de probleme
Și le scriu în miez de noapte, poate voi scăpa de ele..
Fac armistițiu cu mine, partea întunecată
Partea mea ciudată văzută-n oglinda spartă.
N-am fumat că m-am lăsat, sunt atent doar la foaie
Condus de pixul ăsta ce scrie fără-ncetare.
Patru ziduri și un pat, sticle pline de praf,
O poză am pe raft, mă privește neîncetat.
Am zis că fac pe dracu-n patru, da’ m-a făcut el pe mine
M-a făcut de numai știu ce se-ntâmplă cu mine..
Nu reflectez la viitor că prezentul e mu**t
Un pas făcut în față, doi în spate și rezist,
Nu e vorba de noroc că eu beau de unul singur,
Nici vorba despre cinste că după se rupe filmul,
Ma acuz, nu ma amuz, mă găsesc vinovat
Că am alungat orice persoană care m-a ajutat!
Vanez gândurile, cu ele-mi pierd nopțile
Într-un labirint de visuri, ele-mi sunt cărările,
Fără semne, c-am destule cicatrici pe suflet,
Prea multe bătături, nu știu dacă mă-nțelegi?!
Am priceput încă de mic, că tre’ să trag pe carca mea!
N-am știut ce vremuri grele se abat asupra mea..
Palmă după palmă, rănile îmi sunt adânci,
24 de primaveri: „Frate unde vrei s-ajungi”?
Decât într-un sicriu, asta este de-nțeles,
Că și eu sunt muritor, viața nu-mi dă de ales..
Pentru alții nu contezi, e cam greu să realizezi
Că defapt ești singurul care încă mai visezi.
Și trec secundele, clipele, prea repede,
Prietenii, familia nu înțeleg stările
Singur pe drumu’ ăsta, într-o lume absentă,
Înconjurat de răutăți și indiferență!!!!
ASTA E TIMPUL…
Prea multe pe capul meu la o vârstă fragedă!
Prea multe gânduri negre, Doamne iartă-mă!
Și iartă-i și pe ei, că nu știu ce fac acum
Luminează-mi sufletu’, nu vreau să mă pierd pe drum!
Oricât de greu ar fi.. ține-mi Tu coloana dreaptă,
Ține-i pe toți aproape, că timpul nu așteaptă!
Parcă ieri zâmbeam, știi, fără griji, fără probleme
Și parcă ieri pe bănci la școală știam doar de teme.
Sunt un chip întunecat, dat peste cap..
Rămas de unul singur, toată lumea m-a uitat!!
Aș vrea să mă-ntorc înapoi pe unde am fost
Cum eram odinioară, acum este fără rost!

Sensul versurilor

Piesa exprimă sentimente de regret, singurătate și luptă cu problemele vieții. Artistul reflectă asupra trecutului și se simte copleșit de greutățile prezentului, dorindu-și să se întoarcă la vremurile mai simple.

Lasă un comentariu