Ziceam că nu mai scriu…
M-am păcălit singur…
Ziceam că nu mai scriu
Ziceam că nu mai stau până noaptea târziu
Dar asta mă face să mă simt viu
Ziceam că n-o să fiu plecat doar pentru scurt timp, dar știu
Că-n apa vieții nu stă niciun pește auriu
Tavanul lumii nu rămâne cenușiu
Dar ce las în timp devine clasic ca un pardesiu
Și știu să-nfloresc muguri în orice suflet pustiu
Și mai știu că m-ascultă mulți cai fără de vizitiu
Când aleargă p-același câmp pe care-am alergat odată
Când ziceam că n-o să mai fac asta niciodată
Da’ când vin înapoi mă știi, băi, tată!
Nu pot sta deoparte nici de iarbă
Nici de muzica mea dragă.
Așa că oamenii mei unde sunt?
Că numai pentru ei mai pot scrie acum râzând
Și dacă te bucuri să mă auzi din nou cântând
E pentru tine, fiecare cuvânt!
Pune mâinile-n vânt!
Știi bine că vin acasă doar pentru tine
Să mă ții minte, fine, nu vreau nimic din asta, reține
E pentru tine cum a fost de prima dată
Pentru scări de bloc și băiețași care-l fac să-l ardă
E pentru orice fată care a simțit c-o să mă placă
Fără să-mi zică vreodată vreun dacă sau parcă
Și pentru orice fel de artă
E pentru toți artiștii mei iubiți din vechea gardă
Așa e, tată, e Nimeni Altu’ încă o dată
Pentru toți care știu că sufletu’ ăsta nu pleacă
E dedicată pentru pustii care-ncep să meargă
Pe același drum ca noi să treacă peste toate
Și tot ce-i încearcă…
Așa că oamenii mei unde sunt?
Că numai pentru ei mai pot scrie acum râzând
Și dacă te bucuri să mă auzi din nou cântând
E pentru tine, fiecare cuvânt!
Pune mâinile-n vânt!
Sensul versurilor
Piesa este o revenire a artistului la scris și cântat, dedicată fanilor și celor care l-au susținut. Exprimă recunoștință și dorința de a inspira noua generație de artiști.