Uneori tot ce știu că scriu
Se dă peste cap și numai înțeleg nimic
Mă găsești debusolat după o sticlă de trip lichid,
Privind în gol,
Făcându-mi rău, consumând alcool,
Inhalând tetrahidrocanabinol și simțind că mi-e dor,
Din nou de anii de liceu,
De gașca din spatele blocului meu,
De perioada în care spuneam că o să o ardem toți mereu!
La bine, la greu,
Visând că o să avem afaceri împreună
După 10 ani toate astea s-au cam dus pe p***!
Întripat pe viață și pe moarte
După ce mor n-o să aveți cum să-mi ziceți c-am avut dreptate,
Toate trec și trec toate
Pe lângă mine și pe lângă tine
Alege dintre toate ceea ce te face să te simți bine.
Îmi amintesc câte zile am fumat pe geam,
Ce piese triste ascultam,
Ce hal de viață duceam, câte griji aveam,
Adolescența trece repede când n-ai ce să mănânci,
Iar copilăria ți-o amintești când ești adult și plângi!
Pare de necrezut, prin ce-am trecut în trecut,
Am urcat, am decăzut,
Tot ce v-am zis am făcut,
N-am știut unde mă duc, unde-o să ajung,
Dar acum poate pot să ajut pe cineva povestind acest drum!!
Priveste urmele pașilor mei
Și ai să vezi pe unde am mers,
Într-o zi vei putea simți fiecare vers
În care ți-am transmis cum a fost drumul meu
Și poate voi reuși să-l fac mai bun pe al tău (BIS)
Vorbesc de fapte reale atunci când nu fac glume
Pentru că am primit acest dar de a putea spune,
Multor lucruri pe nume
Și pot să te fac să te treacă fiori
Când vezi că pot să îți injectez în vene stări, începi să mori!
Încet de durere sau de râs
Recunosc, m-am bucurat când am văzut că ai plâns
La multe dintre piese
Pentru că piesele sunt pașii mei,
Ascultă-le și poți să tragi ce concluzie vrei.
Îți spun unde am fost, pe unde m-am dus,
Am încercat să spun poetic ce-am avut de spus,
Și de ascuns, până la urmă toate au ieșit la iveală
Mi-am pus și mintea bolnavă și sufletul pe foi seară de seară!
Acum mă cunoști,
Știi bine cine sunt,
Tu-mi ești străin/ă
Dar te simt prieten atunci când cânt!
Îți dedic fiecare cuvânt și sper că te ajută
Să mă asculți când simți că lumea nu te ascultă
Sper să poți să iei decizii bune
Și orice ar fi, tre’ să știi să nu ții cont de lume!
Dar să știi să ții cont de greșelile mele
Că multe le-am făcut doar ca să înveți tu ceva din ele!
Sensul versurilor
Piesa este o retrospectivă asupra trecutului artistului, cu accent pe greșelile făcute și lecțiile învățate. El își împărtășește experiențele pentru a-i ajuta pe alții să evite aceleași greșeli și să ia decizii mai bune.