Pentru ca totul să se termine, pentru ca să mă simt mai puțin singur,
Nu-mi rămâne decât să-mi doresc cât mai mulți spectatori
Și să fiu primit de ei cu strigăte de ură.
Uneori e mai bine să o arzi singuratic, fără frecvențe din exterior,
Fără prezența unor oameni care nu știu ce vor.
Mai bine singuratic. x4
Mai bine singuratic
Decât cu oameni ce mă-ncurcă sistematic.
Am învățat din timp să refuz diplomatic,
Dedic tactic în hip hop
Nu rămân static, și pasionat de mic de psihosomatic.
Și tratament ambulatoriu, n-am bani de clinică,
Sunt un poet și mă vindec prin lirică,
Îmi aduc singur soarele, nu-l aștept la geam,
Cum o să fie azi, parcă ieri habar n-aveam!
Și cândva știam c-o s-ajung aici, să nu te strici,
Mi-am zis mereu așa că n-ai ce să-mi explici.
Nu fac pași în spate, nu mă-ntorc de unde plec
Și consider că eram retard când o ardeam ciumeg.
Uneori regret timp pierdut, prostii pe care le-am făcut,
Dar oricum greșelile m-au ajutat mult.
În spirit, materia nu-i relativă
Și-atunci când mesteci gumă, de fapt, înghiți salivă!
Sunt două aspecte aparent nu pentru oricine,
De multe ori ne făceam rău ca să fie mai bine.
N-are noimă cu versuri dacă n-ai crescut ca noi mă,
Că viața-n România e și-acum un joc de oină!
Și uneori ești prost când ești deștept degeaba
Și alți deștepți o ard prost și îți încurcă treaba
Da-nvăț să nu halesc fente,
Naturalmente, că nu vreau să rămân unul dintre exemple!
Sunt un spirit evoluat în condiții de căcat
Și pot să mă dezvolt doar pă un pământ arat!
Pare greu, dar știu ce port în ADN-ul meu
Și maimuța nu mi-e rudă mie că sunt semizeu.
Uită-mă, dacă mă considerai nebun
Că n-o să-nțelegi vreodată ce-am vrut să spun.
Și lasă-mă să merg pe singurul meu drum
Ca un pompier locul meu de muncă e prin fum.
Și-acum mai trec des prin foc să te salvez,
Când decazi eu vin, să te ridic din mers,
Chiar dacă nu primesc mereu o mână-ntinsă
Tot o s-o fac la fel, cu inima deschisă!
Tu nu mă știi, crezi că ne jucăm
Ca niște copii, dar am un plan făcut până la ultima mea zi!
Și dacă mâine cad, vreau doar să mă ții minte
C-ajut puștani săraci prin zeci de cuvinte.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul de singurătate și importanța evoluției personale în ciuda greutăților. Artistul își asumă rolul de a ajuta pe cei aflați în dificultate, chiar și fără a primi recunoștință, având un plan bine definit pentru viitor.