N-am dormit bine azi-noapte, mă gândeam că nu se mai poate
Ai mei n-o să mai suporte o viață în rate. E greu, frate
Luăm banii pe-o lună, se duc într-o săptămână
Ce poa’ să-mi rămână de halit când nici mâncarea nu e bună?
Stau ca într-un buncăr – și nu din plăcere
Al Treilea Război Mondial e dus în tăcere
E biologic, viața-i durere ca pentru o muiere umană ca mamă
Când pentru copii prafurile devin hrană.
Ne omoară treptat, după trepte sociale
Globalizare – omul de rând habar n-are
de ce se întâmplă.. ce se întâmplă? Are alte griji pe tâmplă
Când mor cei dragi și alții nici măcar n-au timp să-i mai plângă.
Ne învoim de la muncă să rezolvăm chestii, trestii
În sistem până și curvele încep să deteste peștii
Am darul veștii, pregătește răzeșii
Că ăștia vor să ne jongleze pe degetele de la picioare ca Messi.
[Refren]
În surdină companii pregătesc ce-o să vină
Din cer cade grindină provocată de o mașină
Mașinării de control prin unde atacă creieri
Și vor să monteze cip până și unui greier.
În surdină companii pregătesc ce-o să vină
Din cer cade grindină provocată de o mașină
Mașinării de control prin unde atacă creieri
Și vor să monteze cip până și unui greier.
Pensionarii în stradă, armata scoasă pe tușă
Costumații fac gușă, pun servicii secrete la ușă
Se știe fiecare pas la fiecare ceas
Se știe toate brigăzile care au mai rămas.
Că s-ar putea să ne trezim toți precum grecii
Pace Kanellos, prezent mereu la intervenții
Suflet de om închis în câine, refuza pâine
Știa că pentru el nu mai există mâine.
Chiar și fără culori prezint tabloul foarte clar
Puștani adormiți legal, nu-s traficanții în tribunal
Ăștia stau pe iaht protejați de un birou oval
Și morții noștrii ajung mereu la ei în buzunar.
Taxa pe moarte – cum vine asta, frate?
Plătim și-atunci când spiritul nostru pleacă departe
Ilie Moromete știa bine ce spun acum
Ăsta-i delirul meu, probabil că e ultimul drum.
[Refren]
În surdină companii pregătesc ce-o să vină
Din cer cade grindină provocată de o mașină
Mașinării de control prin unde atacă creieri
Și vor să monteze cip până și unui greier.
În surdină companii pregătesc ce-o să vină
Din cer cade grindină provocată de o mașină
Mașinării de control prin unde atacă creieri
Și vor să monteze cip până și unui greier.
Ăsta nu e joc, ne termină pe toți la un loc
Eu vreau să ne mutăm la țară, să-mi scot frații din bloc
Că nu-i deloc trai, nu mai suntem high
Ne dau mălai pe cobai și carduri magnetice în tramvai.
Nu-i bai, zici tu.. noi preferăm să spunem nu
Când ăștia vor să ne bată în cuie chiar și scaunul
Cu programul infernal de 30 de zile liber din an
Pentru confort.. hai înapoi pe maidan.
Copacii așteaptă să ne întoarcem acasă
Și pomii au pentru noi în dar fructele lor, tu ia doar o plasă
Culege-le, îți oferă viață, e chiar în față
Tu chiar nu simți aiurea gustul când vii de la piață?
Și iarba-i pe paranoia că nu-i de la indieni
E doar rezultatul multor geneticieni
Din laboratoare, exact ca-n Rats on Coke
Natura moare, știu c-o simțea pe-asta chiar și Cobain.
[Refren]
În surdină companii pregătesc ce-o să vină
Din cer cade grindină provocată de o mașină
Mașinării de control prin unde atacă creieri
Și vor să monteze cip până și unui greier.
În surdină companii pregătesc ce-o să vină
Din cer cade grindină provocată de o mașină
Mașinării de control prin unde atacă creieri
Și vor să monteze cip până și unui greier.
În Etiopia vor să fie liberi
În Angola vor să fie liberi
În Africa de Sud vor să fie liberi
În Jamaica.. woa.. woa.. frații vor să fie liberi.
În Palestina vor să fie liberi
Pieile Roșii vor să fie liberi
Frații din Grecia vor să fie liberi
Frații din Serbia vor să fie liberi.
Aromânii vor să fie liberi
Țigani de peste tot vor să fie liberi
Bucovina de Nord vor să fie liberi
Basarabia vor să fie liberi.
Dacii liberi, vrem să fim liberi
Dacii liberi, vrem să fim liberi
Dacii liberi, vrem să fim liberi
Dacii liberi, n-avem nevoie de lideri.
Dacii liberi, vrem să fim liberi
Dacii liberi, vrem să fim liberi
Dacii liberi, vrem să fim liberi
Dacii liberi, n-avem nevoie de lideri.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o îngrijorare profundă față de inegalitățile sociale, controlul exercitat de corporații și guverne asupra oamenilor și dorința de libertate. Artistul îndeamnă la trezire și la o întoarcere la valorile naturale, departe de manipularea și controlul sistemului.