Nimeni Altu feat Adapter – Două Anotimpuri

Și ce zic eu, mulți nici nu au tupeul să gândească
Stau beat acasă privind anotimpul cu păsări la fereastră
De după amiază până seara, după doar o masă
Iubind o singură fată deșteaptă frumoasă
Având principii, probabil o s-o ard sărac, da’ dacă un porc îmi dă bani ca să nu-l bat, fii sigur că o să-l ard, și când îl bat
O fac pentru că am principii, nu pentru că sunt sărac
Mulți dintre pustii ăștia nici nu știu ce vreau să fac
Lasă asta, cu aceeași plăcere, cu aceeași părere
Sunt grădinar desăvârșit, iscusit de la sere, vere
Râvnesc la arte, nu râvnesc la avere
Și pentru lupte grele am armele mele, nu le țin la vedere
Ce iau pe mere dau pe pere, cam asta e
Și peste orice, dacă o să uit, o să-mi amintesc de ce
Am ajuns până aici făcând asta
Deci înțeleg că trebuie să avem copii
Nu să ne certăm cu ei pe internet
Că viața uneori e stereotipie dublă, monotonie
Încerc să nu mă gândesc prea mult la cum ar trebui să fie
Și cum pe hârtie, gânduri că mă fac varză
Că viața fără droguri e exact ca moartea fără coasă
Așa că aprind o proastă, dau o pasă, zic te rog apasă REC,
Trag în piept, expir, Nimeni Altu’ în direct 2010
Clasic ca un pahar cu apă rece
Și dulceata mea-mi șoptește: orice ar fi, să știi că trece
Și când o spune ea, simt că toate trec
Și când o spune ea, simt că pot să merg
Și când o spune ea, simt că pot să zbor
Și când o spune ea, rănile nu mai dor
Și când o spune ea, îmi amintește de bunica mea
Și ea o spunea, acum o spune ea
Și când o spune ea, știu c-o să fie-așa
Și când o spune ea, chiar dacă viața noastră-i grea
Și când o spune ea, totul e mai ușor
Și când o spune ea, nu-mi pasă c-o să mor
Și când o spune ea, simt că m-ar repara
Și când o spune ea, simt că am pentru ce lupta
Și când o spune ea, știu că vom câștiga
Și când o spune ea, e dulce chiar și lacrima
Și când o spune ea, îi dau în dar inima mea
Și când o spune ea, știu că n-o s-o mai pot uita

2 x
Îi dau în dar inima mea ori când o spune ea
Îi dau în dar inima mea ori când o spune ea
Îi dau în dar inima mea ori când o spune ea
Și când o spune ea, îi dau în dar inima mea
Și când o spune ea, îi dau în dar inima mea
Și când o spune ea, îi dau în dar inima mea
Și când o spune ea, îi dau în dar inima mea
Și când o spune ea, îi dau în dar inima mea
Și când o spune ea, îi dau în dar inima mea

Sensul versurilor

Piesa explorează complexitatea vieții, oscilând între momente de melancolie și speranță. Dragostea este văzută ca o sursă de alinare și putere, amintind de siguranța oferită de figurile protectoare din trecut.

Lasă un comentariu