Eu stau pe loc, dar mintea mea fuge departe, fuge să scape
Obraji de lacrimi uscate
Nu plânge, nepoate
Zâmbește, trec toate
× 2
Și viața asta e ca un lift blocat uneori
În întuneric nu mai văd culori
Gânduri mă frământă ca pe cozonaci
Strigăte de luptă pentru frații daci.
Voi – auziți cum urlă țărâna să nu-i fie ura stăpână?
Voi n-auziți ce zice străbuna de parc-ați uitat toți româna?
Voi nu vedeți ce faceți din oameni când oamenii stau mult în foame?
Țări întregi
Cu sclavi în loc de regi așteptând de mii de ani o schimbare.
Voi nu vorbiți decât despre ce citiți
Ma tot întreb cine-a scris ce simțiți
Setați să nu știți de unde veniți
Dar poate v-amintesc, poate reușiți.
Eu stau pe loc, dar mintea mea fuge departe, fuge să scape
Obraji de lacrimi uscate
Nu plânge, nepoate
Zâmbește, trec toate
× 4
Sensul versurilor
Piesa exprimă o luptă interioară cu gânduri negre și o critică a societății actuale, unde oamenii suferă și așteaptă o schimbare. În ciuda greutăților, există un îndemn la speranță și la amintirea originilor.