Trecu vremea ca și gândul
Și s-o dus, bat-o pământul,
Las-o focului să treacă,
Cine poate s-o oprească,
Doamne, cât am vrut și-aș vrea
S-opresc tinerețea mea,
Am probit, dar n-am putut,
Ea s-o dus, eu m-am udit.
Tinerețea-i trecătoare,
La tot natu-i ca și-o floare,
Am avut lumea pe mână,
N-am știut la ce îi bună,
Cât ești tânăr nu ai minte
Și treci prin necazuri multe,
Copiii și viața grea
Îți fură tinerețea.
Vreme trece, vreme vine,
Trec și eu, lumea rămâne,
Și-așa-mi vine-un dor și-o jele
De tinerețile mele,
Și m-apuc-un dor și-un plâns,
Cine-am fost și ce-am ajuns,
Și-aș da lumea asta toată
Să mai fiu ce-am fost odată.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă regretul naratorului pentru tinerețea pierdută și trecerea ireversibilă a timpului. El reflectă asupra faptului că nu a apreciat pe deplin tinerețea și ar da orice să se întoarcă în trecut.