Să duci, Doamne, glasul meu
P-unde n-oi ajunge eu,
Să-l duci pân’ la neicuța
Să mă poată asculta.
Să-l duci, Doamne, când și când
La neicuț-al meu în gând,
Poate seara, câteodată,
Să-i cânte ca altădată.
Glasul meu și cântecul
Să-i aline sufletul,
Cântecul să-i povestească
Cum o fost dragostea noastră.
Să stai neică-n loc, s-asculți
Anii cu mine trecuți,
Dragostea ce ne-o unit,
Răul ce ne-o despărțit.
S-asculți glasul meu cu drag
Pentru tot ce-o fost odat’,
Dac-auzi că mi-o fi bine
Să te bucuri pentru mine
Că și eu m-oi bucura
De-o bucurie de-a ta.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund față de o persoană dragă pierdută. Cântărețul își dorește ca glasul său să ajungă la acea persoană, alinându-i sufletul și amintindu-i de dragostea împărtășită, chiar și după despărțire.