Răsări luna-n Cornet
Și eu, neicuță, te-aștept,
Stau, nană, după perdea
Să nu mă vadă lumea,
Stau și-ascult câinii lătrând
Cu sufletul tremurând,
Ai veni ori n-ai veni,
Nană, să-mi săruți ochii.
Tot mă uit la geam la vale
Să dau de urmele tale,
Mă uit și nu văd nimic
Decât drumul pustiit,
Ochii-mi caută și plâng,
Sufletul de dor mi-l frâng,
N-am cui spune că mi-e dor
Decât vouă, stelelor.
Doamne, îmi aduc aminte
Ce bine era-nainte,
Luna lumina în geam
Și eu, neică, mă rugam:
Zorilor, nu vă iviți,
Dragostea să mi-o grăbiți,
Tu, soare, nu răsări,
Puiuțul să-l pot iubi!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund al unei persoane care așteaptă cu nerăbdare sosirea persoanei iubite. Sentimentul de singurătate și dorința de a fi împreună sunt accentuate de teama de a fi văzută și de rugămintea adresată naturii de a încetini trecerea timpului.