Am avut o cărărușă
Pân’ la nan-al meu la ușă,
Cărărușă pietruită
Cu dor și dragoste multă,
Și-o venit una din sat
Cărăușa mi-o stricat,
La toată lumea m-o spus
Că port dragoste pe-ascuns.
Și mi-o-ngrădit-o cu spini
Și cu vorbe din vecini,
Și-a-ngrădit-o cu nuiele,
Cu vorbe multe și rele,
C-ar fi vrut și ea să treacă
La iubit măcar o dată
Pe cărarea ce ducea
Pân’ la ușă la neica.
Și-am să fac să fie bine
Și n-oi asculta de lume,
Și-am să fac precum oi vrea
Cărărușa mi-oi schimba,
M-oi ruga de sora lună
Să m-ascundă de lumină
Și-o duce-a mea cărărușă
Tot la nan-al meu la ușă,
M-oi ruga de mândra lună
Să m-ascundă de lumină
Și-o duce-a mea cărărușă
Tot la nan-al meu la ușă.
Sensul versurilor
Piesa descrie o dragoste pură, simbolizată printr-o cărărușă, care este obstrucționată de invidia și bârfele din sat. În ciuda acestor obstacole, naratorul își reafirmă hotărârea de a-și urma inima și de a-și reface drumul către persoana iubită, căutând ajutorul lunii pentru a-și ascunde dragostea.