Traiul din copilărie
Nu-l mai uit pentru vecie,
Umblam pe cărări umbrite,
Mâncam mere pârguite.
Cântam seara-n șezători,
Îmi puneam în coadă flori,
La urechi cireșe coapte,
Doamne, unde s-or dus toate?.
D-aia când mă-ntorc acasă
Lacrima mi-i pe obraz,
Văd părinții îmbătrâniți
Și de viață osteniți,
Poteca de altădată
Pustie-i și-ntunecată.
Sensul versurilor
Piesa exprimă nostalgia pentru copilăria petrecută la țară, cu amintiri despre jocuri, natură și tradiții. Revenirea în prezent aduce cu sine tristețea constatării trecerii timpului și a schimbărilor inevitabile, mai ales îmbătrânirea părinților și dispariția farmecului locurilor de odinioară.