Nu știu dacă-s pe cer atâtea stele
Cât s-or adunat de mine vorbe rele
Și în codru câtă frunză, câtă iarbă,
Tot așa dușmanii îmi stau roată,
Împrejur prieteni nu văd,
N-am în cine să mă-ncred.
S-or fi bucurat că mi-s înstrăinată,
Or crezut că n-or să mă vadă vreodată,
Mi-or luat pe badea și doinele mele,
Oameni răi cu sufletele rele,
Ce-am mai drag și-or împărțit
Ca și cum aș fi murit.
Acuma că mi-s întoarsă iar acasă
De nimic pe lume mie nu-mi mai pasă,
Nu-mi mai pasă nici de badea, nici de nime’,
Gândesc ca să-mi fie mie bine,
Carașul de-l ocolesc
Doine mai mândre găsesc,
Uit de badea meu fălos
Și-mi iau altul mai frumos.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă sentimente de trădare și înstrăinare, dar și o renaștere și o hotărâre de a merge mai departe. Protagonista depășește durerea provocată de pierderi și trădare, alegând să se concentreze pe propria fericire și să-și găsească un nou drum.
