Măi bădiță cu clăbăț,
Ce te ții așa măreț,
Că vremea ți-o cam trecut,
Mândrele te-or părăsit.
Aveai floare-n pălărie
Și iubeai mândruțe-o mie,
Purtai floare de cireș
Și iubeai numai pe-ales.
Acum treci, bădiță, satul
Și de-a lungul și de-a latul
Nu te bagă nime-n seamă,
Nicio mândră nu te cheamă.
Sensul versurilor
Cântecul descrie declinul unui bărbat odată mândru și curtat, acum ignorat de toată lumea. Versurile exprimă regretul și reflectă asupra trecerii timpului, subliniind cum faima și admirația sunt efemere.