Cel tânăr crede viața o grădină,
Șăgalnic, zorile-i zâmbesc mereu;
În el totu-i nădejde și lumină.
Cer îi e lumea – omul, Dumnezeu!.
Lin, boarea dimineții îi presară
Cu deget blând în plete trandafiri;
Mângâietoare pasări l-împresoară
Cu minunate glasuri și-mboldiri.
Nu tulbura pe oaspeții de-o clipă
Ai tinereții. Umblă-ncet, sfios!
Visările ce-n zori se înfiripă
Sunt tot ce are viața mai frumos.
Realitatea însă izgonește
Cu pasu-i greu și păsări și visări;
Și plin de teamă tânărul privește
Cum toate zboară și se pierd în zări.
Sensul versurilor
Piesa descrie inocența și optimismul tinereții, comparând-o cu o grădină plină de speranță. Apoi, ilustrează pierderea acestor iluzii odată cu confruntarea cu realitatea, lăsând în urmă teamă și dezamăgire.