Nicolae Neagu – Desen cu Bunici

Hai să ne închipuim într-o zi
că bunicii s-ar copilări
și-n schimb noi ne-am… bunici.
Cum ar fi?
Chiar, cum ar fi?
Să închidem ochii ca să vedem mai bine
lucrul acesta cum vine.
Faptul ar începe, bineînțeles, de dimineață,
când pe cer e încă ceață.
Atunci noi, copiii-bunici,
i-am trezi pe cei mai mici:
— Haide, jos din pat, la treabă!
— Am mai sta…
— Cine vă-ntreabă?.
Și bunicii, vai de ei,
somnoroși și mititei,
s-ar împiedica-n papuci.
— Treci la baie, un’ te duci?
Cine-a mai văzut școlar
amorțit, mahmur, murdar?
— Se mai vede, -ar zice ei.
— Da, dar numai la purcei,
dar și-aceia, pentru școală,
tot se piaptănă, se spală.
Cam în jur de ora șapte
i-am certa că nu vor lapte,
iar la șapte și vreo zece,
că întârzie să plece
fiindcă, dragii de bunici
au, vai, pașii foarte mici
și, de-aceea, calea-i lungă
și n-au vreme să ajungă.
În sfârșit, ies, uf! din casă,
dar cum nouă ne cam pasă
ce fac ei în bănci, la școală,
nu-i lăsăm cu mâna goală
și, pe drum, le dăm povețe
despre ce și cât să-nvețe
să devină oameni mari
din copii-bunici-ștrengari.
Sună, spre amiază, -n clasă
clopotul plecării-acasă.
Ies, pe poartă, -n pas domol
bunicuții-n capul gol
și bunicile-fetițe
mici sub funde și codițe.
— Vă e foame, nu-i așa?
Am sta noi și-am întreba,
iar bunicii-ar zice:
— Ba…
Ar mânca și… n-ar mânca,
dar cum știu că nu se poate
tac și-nghit, cuminți, de toate.
După masă, somn ușor,
că vor dânșii, că nu vor
și, pe urmă, temele.
Stau pe brânci problemele
și fac ochii-atât de mari
la bunicii, azi școlari,
încurcați în zecimale,
ca-ntr-o iarbă-naltă, moale,
încât nouă ni se pare
c-am greșit la vreo-ntrebare…