Fiți, vă rog, atenți puțin,
până cerul e senin,
că dacă se-ntunecă,
parcă văd, veți spune că
această poveste adevărată
este toată inventată,
iar eu știu precis că nu e.
Deci… Pe-un fir de cărăruie,
într-o bună zi de vară,
tocmai către seară
cobora Scufița-Roșie
dealul către Tata-Moșu.
Am uitat să vă mai zic:
Tata-Moșu-i e bunic.
Are-o casă mică, mică,
între sălcii, pe-o vâlcică,
o grădină
ce-o muncește cu-o albină
și-un tractor
cu elice la motor.
Cam o zi pe săptămână
Tata-Moșu vrea smântână.
De-aia, el, Scufița-Roșie,
merge, sâmbăta, cu coșu,
coș în care, mai aflați,
pune și vreo doi cârnați.
Deci,
în ziua de mai sus,
îi ducea ce-avea de dus
când, deodată, zdupa! zdup!
sare, dintr-un lan, un lup
mare
și cu-o coamă pe spinare,
ca un fel de fierăstrău,
zău!
însă cu o voce mică,
suspinată, subțirică,
să se creadă, zicea el,
că e miel.
Dar Scufița-Roșie n-a
vrut să creadă ce voia.
— Mă, te bat până te rup,
tu ești lup!
i-a șoptit
și, c-un deget îndoit,
pac!
i-a plesnit un bobârnac.
Spune tu că nu e-așa?
și-a pus mâna pe curea.
Stând cu botul în pământ
lupul a scâncit: — Ba sunt!
— Cât timp număr: un, doi, trei,
să dispari din ochii mei!
i-a strigat Scufița-Roșie
și-a lăsat, în iarbă, coșu’.
Pân’ să-nceapă-a număra
lupul nici nu mai era.
din volumul „În orașul Poc-în-plic”
Sensul versurilor
O reinterpretare amuzantă a basmului Scufiței Roșii, unde Scufița este curajoasă și îl înfruntă pe lup. Textul este jucăuș și plin de umor, parodiind elemente clasice ale poveștii.