I
Arareori în bucurie
Se strânge lumea laolaltă
Ca să ridice un pahar
Spre-o fericire mai înaltă.
Atunci însă se sădește
Osânda tristei omeniri,
Când până și-n nenorociri
Durerea ei nu o unește.
II
În viața care ți-a fost dată
Cu fapta ta ai fost dator:
Întinde-o largă tuturor,
Iar de-or respinge-o vreodată.
Retrage-te-n singurătate
Și după toate câte vezi,
Dacă-n iubire, nu mai crezi,
Să crezi în ceasul de dreptate!
Sensul versurilor
Piesa explorează dezamăgirea față de incapacitatea oamenilor de a se uni în bucurie sau durere. Sugerează că, în absența iubirii, credința în dreptate rămâne o ancoră.