Ci, de-am fi singuri amândoi
Şi nime să ne asculte,
Uitându-mă în ochii tăi,
Ţi-aş spune aşa de multe.
Ar trece vremea şi n-am şti
Ce e aceia vreme
Şi n-ar fi nimene din vis
În lume să ne cheme.
Am fi departe tare duşi,
Străini de lumea-ntreagă:
Pe veşnicie ţi-aş fi drag,
Tu veşnic mi-ai fi dragă.
Cu sărutări am şterge-n ochi
A lacrimilor urme,
Şi cine oare s-a-ndura
Al nostru raiu să-l curme?
Ţi-aş spune vorbe dulci încet:
Ca să le-auzi mai bine,
Tot mai aproape ai pleca
Obrazul tău de mine.
Şi-atuncea de ne-om săruta,
A cui să fie vina?
Nici tu, că nu mă auziai,
Nici eu n-oiu fi pricina.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de intimitate și dragoste eternă într-o lume idealizată, departe de griji și interferențe. Vorbitorul își imaginează un refugiu romantic alături de persoana iubită, unde timpul și lumea exterioară își pierd importanța.
