Țanu:
Era vara, acum ceva timp am descoperit-o
Atât de naturală, mi-am făcut curaj și am cucerit-o
Am zărit-o pe-ntâi iunie puțin nepregătit
Și copilul din mine pe moment s-a-ndrăgostit.
Era perfectă, aș fi stat cu ea parcă într-una
Priveam zilnic la soare, iar seara stelele și luna
Una ca ea mai rar era prinsă în două lumi
Venea o dată pe an și stătea numai trei luni.
Plin de euforie, nu priveam nimic cu teamă
Era un detaliu pe care nu îl luam în seamă
Și-ncepeam să cânt, când mă mângâia pe frunte
Și apoi mă săruta cu un gust dulce de fructe.
Era mâhnită, să o întreb ce are-mi lipsea curajul
Sfârșit de august deja își făcea bagajul
Trezit la realitate, văd că fericirea-i trecătoare
Paradisul moare odată cu ultima floare.
Actoru’:
Se-apropia septembrie, atâtea certuri fără rost
Și-atâtea vorbe ce mă făceau să mă simt prost
Căldura-i fină și straiele-i de domnișoară
Transformate-ntr-o răceală ce simțeam că mă-nconjoară.
Și fericirea-i de copilă era neclară
Captivă-n altă lume, trebuia să dispară
Mi-a zis c-o să se-ntoarcă fără alte explicații
Dar ochii care nu se văd se uită să găsească alții.
Nu-mi venea să cred, mă atașasem nebunește
Întrebând: cum să pleci? și spunând: Doamne ferește!
Își întorcea privirea vizibil nefericită
Și tunetul din plâns arăta că ceva o irită.
Era iubire imposibilă și n-avea scuză
Ea a plecat, dar pentru mine-a rămas muză
Privind pe geam îi simt lipsa parcă de-un infinit
Era vara și chipu-i fin încă îl am întipărit
Sensul versurilor
Piesa descrie o poveste de dragoste de vară, intensă și efemeră, care se termină odată cu venirea toamnei. Naratorul își amintește cu nostalgie de momentele frumoase, dar și de durerea despărțirii, realizând că fericirea a fost trecătoare.