De la mama pân’ la mine
Drumu-i lung dar, ea tot vine
Cu paşii mărunţi şi grei
Să-şi vadă băiatu’ ei.
Refren: Sărut mâna, mama mea.
Milă mi-e de dumneata
Şi mă-ntreb cum de mai poţi
Atâta grijă să porţi.
Măi, copile, tu ştii bine
Că nu am linişte-n mine
Să ştiu ce faci, cum o duci,
Cu viaţa cum te descurci.
Refren: Când aud că-mi spune-aşa
Mi se rupe inima,
Că trec zile şi n-apuc
Pe la mama să mă duc.
Hai, măicuţă, intră-n casă
Şi stai cu mine la masă,
Spune-mi dacă dumneata
Ai nevoie de ceva.
Refren: Nu vreau, copile nimic
Numa să te văd un pic
Aşa-mi găsesc liniştea
Şi-oi pleca la casa mea.
Poate mâine n-oi mai fi
Şi n-oi mai putea veni
Să te văd, copile-n prag
Că tu eşti tot ce-am mai drag.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul și grija unui fiu pentru mama sa, care îl vizitează în ciuda greutăților. Refrenul subliniază afecțiunea și recunoștința fiului, în timp ce versurile mamei dezvăluie grija și dorința ei de a-și vedea copilul.