Afară plouă și tună,
La cramă e voie bună,
Cu prietenii petrec,
Acasă eu nu mai plec,
Am plecat de-acasă supărat,
Cu nevasta m-am certat,
Ce se-aude-n cârciumioară,
Numai zgomot de pahar.
Am plecat de-acasă supărat,
Cu nevasta m-am certat,
Ce se-aude-n cârciumioară,
Numai zgomot de pahar.
La cârciuma lui Costică,
Bem noi până duminică,
Unul vine, altul pleacă,
Cât îi ziulica-ntreagă,
Dacă-afară este vreme rea,
Și ploaia nu vrea să stea,
Stai la crâșmă, frățioare,
Și-ți mai pui câte-o-ntrebare.
Dacă-afară este vreme rea,
Și ploaia nu vrea să stea,
Stai la crâșmă, frățioare,
Și-ți mai pui câte-o-ntrebare.
Când bei de amărăciune,
Vinu-n picioare se pune,
Dar când bei de voie bună,
Stai drept și când e furtună,
Chiar dac-am golit paharele,
Nu mi-am băut mințile,
Cât sunt cu prietenii mei,
Beau la fel cum beau și ei,
Chiar dac-am golit paharele,
Nu mi-am băut mințile,
Cât sunt cu prietenii mei,
Beau la fel cum beau și ei.
Cârciumaru-i om de treabă,
La el vinul nu se-adapă,
Scoate vin de la butoi,
Și mai glumește cu noi,
Cârciumaru-l supără puțin,
Că are și el o boală,
Îi place butoiul plin,
Și femeia când e goală.
Cârciumaru-l supără puțin,
Că are și el o boală,
Îi place butoiul plin,
Și femeia când e goală.
Stau puțin și mă gândesc,
De băut să mă opresc,
De mă-ntorc acasă beat,
N-am liniște și răgaz,
În viață greșește fiecare,
Greșesc și eu ca bărbat,
Dar greșeala cea mai mare,
A fost când m-am însurat,
Nevasta mi-a dat o sărutare,
Când eram și eu holtei,
Și de-atuncea, frățioare,
Nu mai scap de gura ei,
În viață greșește fiecare,
Greșesc și eu ca bărbat,
Dar greșeala cea mai mare,
A fost când m-am însurat.
Sensul versurilor
Un bărbat se refugiază la cârciumă de problemele cu soția, găsind alinare în băutură și compania prietenilor. El reflectă asupra deciziei de a se căsători, considerând-o o greșeală, dar se bucură de moment alături de prieteni.