Trece lumea pe şosea.
Trece lumea pe şosea
Se miră de casa mea
Vede c-am avut curaj
Să-mi fac casa cu etaj {bis}
Munceam cu nevasta mea
De-am ridicat căsuța
Doamne cât ne-am chinuit
Până rostu’ l-am făcut {bis}.
Mă sculam noaptea la trei
Și culegeam la ardei
Mergeam la săpat de ceapă
Și beam numai apă fiartă
Arză-oar focu’ de soartă
Iar în zori de dimineață
Mergeam cu marfa la piață
De ceream un leu mai mult
Pentru munca ce-am muncit
Lumea se uita urât.
Dumnezeu mi-a ajutat
Căci am muncit n-am furat
Am de toate-n casa mea
Cum are toată lumea
Și eu și nevasta mea
Cine-o intra-n curtea mea
Să mănânce și să bea
Că-i din munculița mea
Ce-am muncit cu nevasta
An de an toată viața.
Sensul versurilor
Piesa descrie viața unui om muncitor care, împreună cu soția sa, depune eforturi considerabile pentru a-și construi o casă și a prospera. Mesajul central este despre satisfacția și binecuvântările care vin din muncă cinstită și credință.