Bate ploaia pe-nserate
Cineva la ușă-mi bate
Bătea și striga de afară
Măicuța mea de la țară.
Ce faci, maică, sărut mâna
Ce vânt te aduce acuma
Pe o vreme așa ploioasă
Hai, măicuța, intră-n casă.
Nu intru așa-n odaie
Că sunt udă de la ploaie
Adu-mi un scaun aici
Că-s murdară pe opinci.
La tine-n casă-i frumos
Să nu murdăresc pe jos
Apoi lăcrimează mama
Și se șterge cu naframa.
Gheorghiță al lui Petrică
Are acum mașină mică
Avea drum încoa’ spre tine
Și m-a adus și pe mine.
Că departe, maică, stai
Semne de viață nu dai
Nu știam cum te descurci
Cu nevasta cum o duci.
Ți-am adus colea-n traistă
Niște vin, niște slănină
Și pâine coaptă pe vatră
Cum mâncai acasă odată.
Nițel unt și niște caș
Că-i scump traiul la oraș
Nu rămân la voi, măicuță
Că mă duce acasă Gheorghiță.
De-ai putea să vii acasă
Când o fi la parastas
7 ani se fac acu’
De la bietu’ tăicuțu’
Sensul versurilor
O mamă de la țară vine în vizită la fiul ei de la oraș, aducându-i provizii și amintindu-i de rădăcinile sale. Vizita este scurtă, dar încărcată de emoție și dorința de a-l avea pe fiu acasă, mai ales la parastasul tatălui.