1. Chiar de mi-au ieșit la tâmple
Câteva fire cărunte
Eu tot tânăr mă socot, mai
Dar când să urc deal nu pot. x2.
Ref. :
Dacă lângă ea mă vrea
Câte-o mândră tinerea
Câte două, câte trei
Să moară dușmanii mei. x2.
2. Chiar dacă nevasta-mi spune
De câte ori masa-mi pune
Să las mândrele deoparte
C-am la tâmple fire albe. x2.
Ref. :
Mândrele nu le-oi lăsa
Cât mai pot și or mai vrea
C-o veni timpul, știu bine
M-or lăsa ele pe mine. x2.
3. Știu că va veni o vreme
Când mândra mi-o zice „nene”
O să-mi zică „sărut mâna”
Nu zice „pupăți-aș gura”. x2.
Ref. :
Dar rău că nu mi-o părea
C-am iubit la vremea mea
Și-ncă mai iubesc cât pot
Tânăr să mă mai socot.
Albește, părul, albește
Inimioara mea iubește
Timpul trece-n treaba lui
Eu n-am pus dragostea-n cui.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a îmbătrânirii, dar și asupra dorinței de a rămâne tânăr în spirit și de a continua să iubești. Naratorul își amintește cu drag de tinerețe și de aventurile amoroase, refuzând să renunțe la dragoste, chiar și când timpul își lasă amprenta.