Strofa I [Neli]
Îmi place să fiu sincer,
Spun ce gândesc, mă privesc în ochii tăi și apoi înnebunesc.
Te văd lângă mine, asta-mi doresc
Și câte-odată simt nevoia să-ți spun cât te iubesc.
Tu faci o poză în timp ce vocea mea iese din boxă,
Dacă ești drogul meu atunci vreau supradoză,
Amândoi simțim, nu trebuie să vorbim prea mult
Privirea e mai puternică decât orice cuvânt
Sper, ca răspunsul tău să fie pozitiv,
când o să te întreb dacă vrei să facem *** pe negativ.
Timpul trece, prezentul e nemuritor
Am lăsat trecutu-n spate, ne-am format un viitor,
Și mulți îmi spun că mă comport ciudat,
Parfumul tău mă face să par fumat.
Am o dorință, dacă există reîncarnare,
vreau să fii femeia mea și în viața următoare.
Refren:[Keed]
Zi-mi tu, haide haide, zi-mi tu,
Cât mai vrei să așteptăm ca să treacă timpu’,
Zi-mi tu, haide haide, zi-mi tu,
Zi-mi tu, zi-mi tu, acum,.
Între noi clar nu a fost o întâmplare,.
Pentru noi nicio distanță nu e prea mare,.
Tot ce vreau e o îmbrățișare,
Să-mă învelesc cu parfumul pernei tale.
X2.
Strofa II [Super ED]
Din toți care mă știu, nimeni nu mi-o cere
Dar azi sunt bun, îmi port inima la vedere
O să-ți spun taina ca Allan Poe
Cum mi-a furat-o regina din ghetto,
La școala 1-8-9 din Berceni,
Eu eram la B și ea era la C
M-a subjugat cu parfumul ei,
Am vrut să-i scriu un cântec schițaț într-un refren
„O iubesc pe Maria”, nu, nu Maria de-i aprind hâria,
Ci, Maria ce-mi hrănește bucuria
Și-ntr-o zi de mai mi-a dăruit-o pe ea
E o rapsodie, viața mea
E o galaxie, viața mea
Și fetele mele, soare și stele.
[Refren x2]
Zi-mi tu, haide haide, zi-mi tu,
Cât mai vrei să așteptăm ca să treacă timpu’,
Zi-mi tu, haide haide, zi-mi tu,
Zi-mi tu, zi-mi tu, acum,.
Între noi clar nu a fost o întâmplare,.
Pentru noi nicio distanță nu e prea mare,.
Tot ce vreau e o îmbrățișare,
Să-mă învelesc cu parfumul pernei tale.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente profunde de dragoste și dorință față de o persoană. Naratorii își exprimă admirația și atracția, dorind o conexiune profundă și intimă cu persoana iubită, depășind barierele fizice și temporale.