Mă identific în acțiune, dar să recunosc, mai mult e dramă
Și asta-i explicația de ce versurile mele au valență interioară
Întoarce-te-n timp și schimbă-mi trecutul..
Că dacă nu treceam prin greutățile vieții, poate nici azi nu-mi făceam debutul
Nu-mi mai scriam povestile în rime pe o singură coală
Și rămâneam doar cu numele, asemenea unui elev de școală primară
Acum, mă trezesc în fiecare zi și o iau la goană..
Vrând să dau minților adormite o poveste reală
Că tata nu mi-a spus niciodată că mă iubește
De-aia trebuie să-L caut pe Iisus, că doar el mă dorește
Tot ce-am învățat până acum, a fost doar de la mentorii mei
Că-s obișnuit să scriu întâi rime și după s-alerg după lei
Fiind curios din fire, vreau să știu ce-i la celălalt capăt
Aviz țârfelor, ce mă vor, mi-am baricadat inima cu încuietori și lacăt
M-am simțit dat la o parte, asemenea unui copil nedorit
Acum renegatul se întoarce înapoi, să fie primit!
Că-ntr-o zi vom avea un lider, vorbitor nativ de limba română
Ce va încuraja valurile țării, încât să le facă în așa fel să rămână
Românii să se ajute între ei, să dăm mână cu mână
,,Corupția ucide”, știi că doare mai tare decât sună
Că voi, copii revoluției ați înfruntat și frig și foame
Puneți-vă speranțele în noi, descendenții din generațiile următoare
N-avem ce ierta, doar Dumnezeu e cel ce va fi în stare să ierte
Când atâtea biserici ridicate, exprimă tot atâtea regrete!
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecutului și a impactului acestuia asupra prezentului, exprimând dorința de schimbare și speranța într-un viitor mai bun pentru România. Artistul își împărtășește experiențele personale și observă problemele societății, îndemnând la unitate și la depășirea greutăților.