Foaie verde viorea, inimioara mea
Anica pânză ghilea, inimioara mea, draga mea
Osman sta și mi-o privea, inimioara mea
Și din gură așa-i zâcea, inimioara mea, draga mea.
Mergi, Anico, după mine, inimioara mea
Nu merg, Osman, după tine, inimioara mea, draga mea
Dacă vrei să-ți fiu mireasă, inimioara mea
Vin’ și mă cere de-acasă, inimioara mea, draga mea.
Floricică de zambilă, inimioara mea
Oi veni, dragă copilă, inimioara mea, draga mea
Te-oi lua, mândruță-n casă, inimioara mea
Și-am să te gătesc mireasă, inimioara mea, draga mea.
Și-am să te gătesc mireasă, inimioara mea, draga mea.
Sensul versurilor
Cântecul prezintă o interacțiune între Anica și Osman. Osman o invită pe Anica să-l urmeze, dar ea refuză, cerându-i să o ceară în căsătorie în mod tradițional.