Răsună cerul iar răsună,
Și îngerii-mpletesc cunună
De lacrimi sfinte de Fecioară,
Că naște Maica-n ceas de seară.
Se naște Fiu dumnezeiesc
Și cele scrise se-mplinesc.
Că pe pământul păcătos
Se naște azi Iisus Hristos.
Lumea nu crede și nu vrea
Să-i facă loc în casa sa
Dar, rânduit-o Dumnezeu
Un loc și pentru Fiul Său.
La marginea îndepărtată,
Pe paie reci, într-o poiată,
Venit-o-n lume Pruncul sfânt
S-aducă pacea pe pământ.
Pentru tot frigul ce-ai răbdat
Și pentru răul ce ți-am dat,
Iisuse, toate le-ai iertat
Ca să scapi lumea de păcat.
Răsună cerul iar răsună,
Și îngerii-mpletesc cunună.
În noaptea sfântă de Crăciun
S-aducem slavă celui bun.
Tu iartă-ne, Iisuse sfânt
Și șterge răul pe pământ.
Apleacă-te cu bunătate
Și iartă suflete-ntinate.
Apleacă pacea ta divină
Și fă din suflete grădină.
Sensul versurilor
Piesa descrie nașterea lui Iisus Hristos într-un loc umil, subliniind sacrificiul și iertarea divină. Versurile îndeamnă la credință și la primirea lui Hristos în suflete, cerând iertare și pace.