Nano – Am Nevoie de Tine

Am nevoie de tine și știi prea bine că fără iubirea ta m-aș fi dus de mult, știi bine.
Am nevoie de tine în fiecare zi și mă uit la ceas cu gândul că vei veni.
Poate mâine, poate peste o săptămână, nu contează, tot te voi ține de mână.
Cu mâna dreaptă sau stângă nu contează, iubirea noastră nu e pierdută și încă mă gândesc cum ar fi să fim împreună și ca totul între noi să meargă strună.
Am aflat de fapt că vrei să fii cu altcineva, dar acel altcineva nu-ți poate da ție iubirea mea.
Nu contează cât de bun e, pe interior e un nimeni care-și va bate joc de tine.
Nu contează că vei fi cu el, pentru mine tu vei rămâne ca un înger.
Îți dau impresia că poate sunt obsedat de tine, dar nu e așa fată, uită-te la mine.
Nu contează că nu o să te am, dar sufletul meu va rămâne un veteran ce va lupta pentru noi ca în Afganistan.
Poate că nu am bani să te plimb peste tot, dar știu că am destui să pot să te scot la o cafea și încă timpul nu e pierdut, poți să mă suni sau măcar un beep și nimic mai mult.
Am aflat de la un prieten că te-ai despărțit de el și că sufereai atât de mult încât vroiai să te ridici la cer.
Peste câteva zile mi-ai dat mesaj și mi-ai zis că vrei să ne vedem în oraș.
Am stat față-n față la masă și-am vorbit și-am discutat, ai zis că vrei un băiat care să te iubească, nu unul care să te dezamăgească, când am auzit îmi venea să-mi trag un glonț direct în teastă pentru că nu realiza cât de mult țineam eu la ea.
Nu am mai avut răbdare, i-am spus că o iubesc și a rămas mască, în 2 minute s-a ridicat și a plecat de la masă. Dar a doua zi m-a sunat să ne vedem din nou și mi-a spus că își cere scuze pentru ce s-a întâmplat.
Nu și-a dat seama că o iubeam atât de mult încât eram în stare să-mi rup picioarele să alerg după ea până la stele.
Astrele ne-au prezis că nu vom fi împreună, dar uite că am bătut destinul până la urmă.
Ai continuat cu mine și în prezent ne merge bine, mă iubești, te iubesc și ești lângă mine și la greu și la bine, tot ce ne mai trebuie pe viitor e doar să ne susținem.
Dacă nu erai tu în viața mea nu mai faceam piese de dragoste și nu mă mai critica lumea. Dar e mai bine așa… ahaaa

Sensul versurilor

Piesa descrie o relație tumultoasă, cu suișuri și coborâșuri, dar care în cele din urmă triumfă asupra obstacolelor. Naratorul își exprimă nevoia profundă de parteneră și determinarea de a lupta pentru relația lor, depășind chiar și previziunile nefavorabile ale destinului.

Lasă un comentariu