Mytza feat Ezzy – Frăție Adevărată

Mytza:
Aceste rânduri sunt pentru Ezzy, frate
Am sute de prieteni dar el face cât o mie
Dar el nu e prieten ci fratele meu
Că a fost lângă mine când mi-am pierdut speranța-n Dumnezeu
Am respect pentru el că înțelege ce scriu
Mulți nu pot să simtă ce simt că n-au simțit-o pe viu
Ezzy pentru noi viața-i curvă știi bine
Că te fute-n cur ca și pe mine
Iau pistolul și mi-l pun la cap
Se aude „pac”, poate am ajuns în iad
Dar nu, sunt tot aici
Mă uit, văd că nu mai aveam gloanțe când am apăsat pe trăgaci
Acum mă gândesc, cred că-mi pierd mințile
Era să mor fără să vă mai văd fețele
Vreau pentru noi un strop de fericire
Să vin acasă fără nicio dezamăgire
Mai rezistă frate încă un an jumate
Am să vin și o să se facă dreptate
Nu mai rezist cu atâta durere în suflet
Când în sufletul meu se aude câte-un tunet
Chiar dacă afară e soare în sufletul meu plouă
Că voi sunteți departe dar eu într-o lume nouă
Unde pentru mine nu există zi senină
Totul-i negru ca o cameră fără lumină
Am spus cuvântul, voi, ca și de Ralu mi-e foarte dor
Aș vrea o secundă să mor și până la ea să zbor
Cu voi până și momentul greu e frumos
Frate aici singur totul e hidos.

EzzY:
Mytza frate, știu că ți-e greu,
Suferințe ca ale tale simt și eu,
Nu mai am cuvinte să te-ncurajez frate,
Dar gândește-te că trece odată……..
1 an jumate,
Și nu vom mai fi f***ți de viața-n gură
Nu ne mai zgâriem de-un spin,
Futem noi viața-n gură, , , , , , , ,
Și o s-o ghetălim………..
din plin.

Sensul versurilor

Piesa exprimă dorul și suferința a doi prieteni/frați, Mytza și Ezzy, aflați la distanță unul de celălalt. Ei își împărtășesc greutățile vieții și își oferă sprijin reciproc, sperând la o viitoare eliberare de probleme.

Lasă un comentariu