Pe ulița-n sus și-n jos,
Trece mândra mea faloasă
Cu tri flori la pălărie,
Ca să-mi facă-n ciudă mie,
Hai, mândra dragă mea și nimica nu mă-ntreabă,
Parcă nu i-am fost eu dragă,
Ba i-am fost ori nu i-am fost,
Eu mă fac că nu-l cunosc.
Ce te ții, mândruț-o, așa de mândră
Ca la tine nu-mi stă gândul,
Ce te ții, mândră faloasă,
Că nu ești așa frumoasă,
Hai, mândra dragă mea, și mai sunt ficiori în sat,
Și sunt multe de măritat, mai,
Și mai sunt mândre destule
Și-s în fruntea satului.
De-oi ieși numai în drum,
Mi-oi găsi alta mai bună
Mai înaltă, mai sprâncenată,
Mai dulce la sărutat
Hai, mândra dragă mea, că nu-s floare scuturată
De mândre să fiu lăsat,
Hai, mândra dragă, mea, că sunt floare de pe munți,
Și sunt dorite de mulți.
Sensul versurilor
Un tânăr respinge o fată care încearcă să-l facă gelos, afirmând că nu este afectat de acțiunile ei și că își poate găsi pe altcineva. El își exprimă încrederea în sine și în atractivitatea sa.