Morometzii – Doare Inima

(x2):
Doare inima, sar bucăți din ea
Să o scot de tot din piept aș vrea
Doare inima, sar bucăți din ea
Prin minte trec bucăți din viața mea.

I:
L-aș fi luat pe tata direct cu mitraliera
Însă l-a luat Dumnezeu direct de pe Pământ
După ce-a băgat-o pe mama în mormânt
Despre toate astea nu am zis nici un cuvânt
Iar fratele meu, frate bun de sânge
Direct de gât l-aș strânge
Dumnezeu e sus și pe toate le vede
Căci cel de lângă tine nu te poate crede
Toți ți-ar tăia orice cale de ieșire
Ți-ar face rău în neștire
Am găsit după ani de zile
Calea spre nemurire.

(x2):

II:
De fiecare dată când am pornit în drum
Am avut parte numai de pietre și fum
De fiecare dată când mi-aduc aminte
Încep să curgă lacrimi prin cuvinte
Tata și acum mă mai ajută și-i departe
Mama ar fi plâns și acu’ da-i prea departe
Singur încearcă și tu să trăiești
După atâta greu, vezi, poți să mai zâmbești?
Frate-miu împarte cu mine ce are
Și plânge sufletul în el când n-are
Cuvinte, lacrimi, tot ce mai am
Le pun acum pe bandă ca să am când n-am.

(x2):

III:
Sufletul meu urlă în tăcere
Fericirea câteodată e doar o adiere
A unui vânticel ușor de toamnă
Iar supărarea odihnește ca o doamnă
Lumea încearcă să-mi smulgă un zâmbet
Însă trupul meu eliberează un urlet
Sunt un căpitan de vas pe o mare agitată
Și aș vrea să mai ating pământul o dată.

(x2):
Doare inima, sar bucăți din ea
Să o scot de tot din piept aș vrea

Sensul versurilor

Piesa exprimă durerea profundă cauzată de pierderi și greutăți în viață. Vorbește despre lupta interioară, amintiri dureroase și dorința de a depăși momentele dificile, căutând o cale spre vindecare și speranță.

Lasă un comentariu