Treceau atâtea nopți în care
Simțea că nu o mai iubea.
Creștea în ea încet durerea,
Și lumea ei se prăbușea.
Chipul care altădată
De frumusețe strălucea,
Era îndurerat și parcă
De soarele cald se ferea.
Îi dăruise tot ce avea,
Dar oare acum cu ce rămânea?
Nici când nu a crezut, la început, că-l va iubi atât de mult…
Și va plânge neîncetat,
Dorind să-l fi uitat.
Legănându-i durerea o stea,
O mângâie cu raza sa.
Pierduse tot dar mai spera,
Că cel ce-n urmă o lăsa
Avea acum din nou să lupte, să-i recâștige dragostea.
Și cerul plânge neîncetat,
Privind cum ei doi se despart
Și stelele ce cad avea, să le-nvie dragostea.
Îi dăruise tot ce avea,
Dar oare acum cu ce rămânea?
Nici când nu a crezut, la început, că-l va iubi atât de mult.
Și va plânge neîncetat,
Dorind să-l fi uitat.
Legănându-i durerea o stea,
O mângâie cu raza sa.
Sensul versurilor
Piesa descrie durerea unei femei care trece printr-o despărțire. Ea își amintește de dragostea pe care i-a oferit-o partenerului și se întreabă cu ce rămâne acum, sperând totuși la o împăcare.
