Mircea Vintila – Bricheta Lui Fănel

Mario, noaptea e sinistră, eu stau la tine în cavou
Și mă gândesc mereu la faptul, cât am putut să fiu de bou
Dar te-am iubit cum într-o viață ți se întâmplă doar o dată
Cu o dorință furtunoasă și cu un dor exasperant.
Ți-am făcut rost de cinci flacoane străine de ampicilină
Mi-am educat cu propria mână temperamentul meu sangvin
Dar te-am iubit, dar la iubirea-mi tu ai răspuns cu o proză seacă
Drept urmare și dezastrul era normal să se petreacă.
O, Doamne, de-aș uita de noaptea cea cu pachetul de Camel
Când tu aprinsu-ți-ai țigarea cu chiar bricheta lui Fănel
Te-am întrebat atunci: „Mario, de unde dracu’ ai bricheta?”
Iar tu ai râs și-ai dat degrabă răspunsul: „De la Antoaneta”.
Dar eu știam cam chiar de-atuncea că-i bricheta lui Fănel
Că ea este acum la tine pentru că tu ai fost la el
Te prind, cu lama mea Gillette, pe carnea ta caniculară
Am tot urcat încet, până la vena jugulară.
–
Și brusc, din trupul tău cel suplu, suflarea vieții curge lină
Scoțând mai tare-n evidență temperamentul meu sangvin
Dar te-am iubit, dar la iubirea-mi tu ai răspuns cu o proză seacă
Drept urmare și dezastrul era normal să se petreacă.
Acum sunt trist, noaptea-i sinistră, eu stau la tine în cavou
Gândesc înmărmurit la faptul, cât am putut să fiu de bou
Tu și Fănel, voi împreună, unde-i pachetul de Camel?
Și-ți mai aprind o lumânare de la bricheta lui Fănel